Fondul Monetar International (FMI) are ca principal scop acordarea de asistenta financiara temporara tarilor membre, pentru a contribui la ajustarea balantei de plati a acestora. Citeste mai jos care au fost principalele imprumuturi acordate de FMI in ultimele sase luni, pe fondul adancirii crizei economice globale, analizate de Reuters.

Armenia - FMI a aprobat in luna noiembrie a anului trecut un program pe trei ani, in valoare de 13,6 milioane de dolari, de sustinere a economiei pana in 2011. Totodata, Armenia negociaza cu alti creditori internationali pentru accesarea unui imprumut in valoare de 525 milioane de dolari pentru a ajuta companiile afectate de criza economica.

Belarus - FMI a aprobat, in data de 12 ianuarie, un pachet de sprijin financiar in valoare de 2,46 miliarde de dolari. Prima transa a acestui pachet, de 788 milioane de dolari, a fost deja eliberata, iar restul banilor vor fi deblocati in urmatoarele 14 luni.

El Salvador - FMI a dat acordul final pentru un imprumut de 800 milioane de dolari in data de 16 ianuarie, insa reprezentantii institutiei au anuntat ca aceasta tara nu se confrunta cu nevoi financiare imediate si nu va retrage fondurile.

Ungaria - FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala au aprobat in luna noiembrie un pachet de sprijin in valoare de 25,1 miliarde de dolari, acesta fiind cel mai mare imprumut acordat unei economii emergente de la inceperea crizei economice. Ungaria a cerut sprijinul FMI dupa ce deficitul bugetar urias si puternica dependenta de capitalul strain a speriat investitorii odata cu intensificarea crizei globale, ceea ce a dus la deprecierea puternica a monedei nationale. Conditiile impuse de FMI au fortat guvernul sa faca reduceri suplimentare de cheltuieli, inclusiv in ceea ce priveste cheltuielile sociale si salariile angajatilor din sectorul public, domeniu considerat tabu pana in prezent.

Islanda - FMI a aprobat in data de 19 noiembrie un imprumut de 2,1 miliarde de dolari. Principalele banci din Islanda si moneda nationala s-au prabusit ca urmare a unor datorii de miliarde de dolari acumulate in timpul extinderii internationale agresive in sectorul serviciilor financiare. Acordul cu FMI a fost completat cu imprumuturi de peste trei miliarde de dolari de la tarile nordice, Rusia si Polonia, precum si cu credite de aproape cinci miliarde de dolari de la Marea Britanie, Olanda si Germania, intregul pachet financiar ridicandu-se la aproximativ zece miliarde de dolari. Analistii au laudat decizia noii coalitii guvernamentale condusa de Johanna Sigurdardottir de a mentine acordul cu FMI.

Letonia - Statul baltic a trebuit sa acceseze un imprumut in valoare de 7,5 miliarde de euro in 2008, de la o serie de organizatii internationale si state in frunte cu FMI, printre care Uniunea Europeana, tarile nordice, Cehia, Polonia, Estonia si Banca Mondiala. Partea FMI a fost de 1,68 miliarde de euro.

Malawi - FMI a anuntat pe 3 decembrie ca a aprobat un pachet de 77,1 milioane de dolari, prin care sa ajute Malawi sa reduca impactul scumpirii combustibililor si al ingrasamintelor. FMI estimeaza ca scumpirea combustibililor, a ingrasamintelor si a altor bunuri din import a facut ca deficitul extern al acestui stat sa ajunga la 156 milioane de dolari.

Pakistan - Statul asiatic va incerca sa isi asigure finantare suplimentara de la FMI in cadrul discutiilor ce vor avea loc in luna aprilie. FMI a aprobat un imprumut de 7,6 miliarde de dolari in data de 24 noiembrie, pentru a evita o criza a balantei de plati si intrarea in incapacitate de plata a guvernului. Guvernul a avut acces imediat la fonduri de 3,1 miliarde de dolari, iar restul sumei va fi deblocata in urma unor discutii trimestriale.

Serbia - Se estimeaza ca Serbia va incheia un acord cu FMI in valoare de doua miliarde de euro in luna aprilie, avand in vedere ca autoritatile incearca sa renegocieze un nou acord stand-by. FMI a aprobat deja un imprumut de 402,5 milioane de euro in data de 16 ianuarie. Termenii acestui acord prevad ca Serbia sa isi reduca deficitul bugetar cu 1,75% din PIB in 2009, de la 2,7% din PIB in 2008.

Seychelles - FMI a acordat in data de 14 noiembrie un pachet de salvare in valoare de 26 milioane de dolari, pe o perioada de doi ani, aceasta tara avand o datorie externa evaluata la 800 milioane de dolari. Initial, Seychelles va primi 9,1 milioane de dolari. Pachetul depinde de indeplinirea unor reforme economice.

Sri Lanka - Statul asiatic incearca sa incheie un acord stand-by cu FMI, a carui valoare s-ar ridica la aproximativ 1,9 miliarde de dolari. Sri Lanka are o economie care se confrunta cu presiuni cauzate de diminuarea castigurilor din exporturi, in vreme ce rezerva valutara a scazut la jumatate, dupa ce banca centrala a incercat sa sustina moneda nationala.

Turcia - Guvernul a negociat un acord cu FMI care urma sa contribuie la consolidarea finantelor statului, insa discutiile su fost suspendate luna trecuta dupa ce cele doua parti nu au reusit sa isi rezolve divergentele. FMI s-a opus anterior planurilor de relaxare fiscala ale autoritatilor de la Ankara, precizand ca aceasta ar dezechilibra finantele publice si asa fragile. Analistii sunt de parere ca s-ar putea ajunge la un acord in valoare de 25 miliarde de dolari, care ar fi cea mai mare cerere de imprumut din istoria Turciei.

Ucraina - Fondul a aprobat pe 6 noiembrie un imprumut in valoare de 16,5 miliarde de dolari pentru a ajuta fostul stat sovietic sa faca fata crizei. Dupa primirea primei transe de 4,5 miliarde de dolari, discutiile dintre FMI si autoritati s-au impotmolit datorita deficitul bugetar. FMI a suspendat deblocarea celei de a doua transe a imprumutului, de aproximativ 1,84 miliarde de dolari, datorita mai multor dezacorduri, printre care marimea deficitului bugetar si a lipsei unor politici de lupta impotriva crizei economice unitare.

O delegatie a Fondului Monetar International a inceput miercuri o vizita in Romania pentru discutii asupra programului de finantare multilaterala, sustinut de Uniunea Europeana si Banca Mondiala si alte institutii financiare internationale.

Citeste si Acord cu FMI: avantaje vs. dezavantaje

Sursa: HotNews.ro